Alina
Weekend in Milano
Actualizată în: 20 mai 2020
Bilete de avion, cazare, cu ce ne deplasam si unde mancam.

Milano este principalul oras al Italiei de Nord si al doilea ca si numar de locuitori, dupa Roma (aveti aici si un articol despre Roma) si este recunoscut ca una din capitalele modei si design-ului, metropola Lombardiei fiind faimoasa prin casele de moda si cochetele ei magazine, cum ar fi cele de pe via Montenapoleone sau din renumita Galleria Vittorio Emanuele II din Piazza Duomo (considerata a fi cel mai vechi shopping mall al lumii).
Iubesc Italia, o spun din suflet. O iubesc pentru oamenii frumosi, pentru istoria deosebita, pentru arhitectura dar cel mai mult o iubesc pentru mancarea plina de savoare.
Am vizitat Milano pentru a doua oara in vara anului 2017 cu inca 6 prietene si l-as mai vizita de inca 1000 de ori.
Cat ne costa avionul?
Biletele de avion le gasiti in jurul sumei de 90 euro/persoana dus-intors, luate prin WizzAir. Sambata dimineata, dupa un zbor de aproximativ 2 ore, am aterizat pe aeroportul Bergamo in jurul orei 8:30 dimineata (ora Italiei) si la ora 10 eram la Milano Centrale (gara centrala din Milano) luam micul dejun si savuram un delicios espresso, dupa o calatorie de aproximativ 1 ora si jumatate de la aeroport cu autocarul.
In general, puteti gasi bilete de avion intre 20 – 100 euro/persoana dus-intors, puteti verifica preturile pe Momondo. De cele mai multe ori cei de la Ryanair au bilete bune la 20 euro dus-intors. Trebuie doar sa fiti pe faza :)
Transferul de la aeroport pana la metrou/ gara Milano il puteti face cu autocarul si costa diferit, in functie de aeroportul pe care aterizati.
Daca aterizati pe aeroportul Malpensa, care este cel mai mare aeroport din Milano dar si cel mai departe de centru, veti plati pentru un bilet pana la Milano Centrale (gara Milano) in jur de 10 euro/pers cu Malpensa Bus Express.
Transferul de pe aeroportul Bergamo, care este aeroportul low cost din Milano, un bilet pana la Milano Centrale va costa 5 euro/pers.
Daca aterizati pe aeroportul Linate, puteti ajunge in centru cu un mijloc de transport obisnuit care costa 1,5 euro.
Unde ne cazam?
De obicei cand vine vorba de calatorit, ma mobilizez imediat si din acest motiv am rezervat cazarea cam cu 4 luni inainte pe Booking. Din multitudinea de Hoteluri am ales Starhotels Business Palace 4*, camerele sunt foarte spatioase si curate, mic dejun excelent si cu nota 8,2 pe Booking. Pentru a vedea recenziile va recomand sa vizitati pagina pe Booking sau pagina oficiala a Hotelului.
Hotelul este amplasat foarte aproape de statia de metrou Porto di Mare ( 110 m de mers pe jos) si calatoria cu metroul pana la Duomo di Milano dureaza cam 10 min (7 statii de metrou).
La cazare am platit in jur de 2000 lei pentru 2 nopti cu mic dejun inclus pentru 7 persoane.
Cazarile in centrul orasului sunt in general mai scumpe, dar recomad sa va luati cazarea in functie de obiectivele turistice pe care vreti sa le vizitati. Booking, Momondo , AirBnb sunt variante bune pentru identificarea cazarii potrivite!
Cu ce ne deplasam?
Deplasarea cu metroul în Milano pare a fi cea mai convenabila modalitate de explorare a orasului: trenurile sosesc cu o frecventa de 1 pana la 3 minute, iar serviciul este disponibil în cursul zilelor lucratoare între 6:00 si 24:00 (în weekenduri, turistii se pot astepta ca trenurile sa circule pana în jur de ora 2:00 noaptea). Subteranul orasului Milano este traversat de trei magistrale de metrou (Metropolitana): MM1 (magistrala rosie), MM2 (magistrala verde) si MM3 (magistrala galbena).
O calatorie cu metrou costa cam 1,5 euro iar un abonament pentru 1 zi costa 4,5 euro. Important! Pastrati cartela achizitionata deoarece o veti folosi atat la intrarea la metrou cat si la iesire.

Pe jos in Milano :) Este superb de facut la pas! O sa te indragostesti nebuneste de frumusetea orasului, de parcurile milaneze si pietele publice.

Putem de asemenea sa apelam si la autobuz, tramvai, taxi, biciclete etc. In functie de preferintele fiecaruia si de distantele pe care le avem de parcurs.

Unde si ce mancam?
Cand spui Italia te gandesti la pizza, risotto, gelato, spaghetti :) Mancare muuuulta si buna gasim in Milano.
Locul in care am mancat cel mai bine in Milano si locul in care m-as intoarce in fiecare zi pentru o pizza este Birreria Kofler. Localul este la ceva minute de mers pe jos de la statia de metrou Lodi T.i.b.b.
Meniul este variat, preturile sunt decente, personalul este foarte amabil si berea este un deliciu.
Aici am mancat cea mai buna pizza din viata mea si un tiramisu excelent pe care vin si il pregatesc la masa. Ca sa va convingeti, va las mai jos cateva poze si va recomand cu drag acest local pentru o experienta uimitoare.



Daca te pregatesti pentru un weekend in Milano, sper sa te ajute informatiile oferite de mine!
Spor la calatorit!
Citeste aici articolul cu ce vizitam in Milano!