top of page
  • Poza scriitoruluiAlina

Vacanta in Republica Dominicana



Dupa multe incercari, razgandiri si planuri, am decis timid sa ne facem curaj si sa plecam intr-o vacanta exotica impreuna cu #bebe din dotare. La momentul plecarii el avea 1 an si o luna si am ales ca si destinatie Republica Dominicana.



Dupa ce vacanta de 3 saptamani de anul trecut din Grecia,care a fost un mare fail pentru ca el era mic (avea aproape 6 luni) si trebuia sa doarma de muuulte ori pe zi si dormea cate 30-40 minute la fiecare somn, am zis ca noi nu mai mergem la plaja cu el pana nu face 18 ani :))) Glumesc!



Totusi ne-am facut curaj si am plecat in Republica Dominicana, la inceputul lunii aprilie. De obicei, ne organizam singuri vacantele dar de data aceasta am apelat la o agentie pentru ca ni s-a parut mai simplu, si chiar a fost mai simplu. Ne-au ajutat cei de la Jeka cu organizarea acestei vacante All Inclusive si totul a fost super! Ei sunt super amabili, raspund la absolut toate intrebarile si pe site-ul lor gasiti multe variante de pachete cu preturile aferente.


Singura noastra munca a fost sa alegem daca vrem sa avem o cazare pe partea cu Marea Caraibelor, in Punta Cana sau pe partea cu Oceanul Atlantic. Dupa toate recenziile citite am ales partea cu Marea Caraibelor pentru ca toata lumea spunea ca apa este mult mai curata, calda, linistita si are o culoare absolut superba. Cred ca am facut cea mai buna alegere!


Vremea


Temperatura medie din timpul anului oscileaza intre 25° - 40°C. Sezonul cel mai racoros este intre noiembrie si aprilie, iar temperaturile cele mai ridicate se inregistreaza intre mai si octombrie. Diferentele de temperatura dintre vara si iarna nu sunt intotdeauna consistente, astfel ca turistii se pot astepta la lungi perioade insorite, cu cer senin, in orice moment al anului.


Sezonul de varf in Republica Dominicana este intre lunile Decembrie - Martie, vremea este cea mai calduroasa dar este plin de turisti iar preturile mult mai crescute. Extrasezonul este intre lunile Iunie - Septembrie - preturile sunt mai mici inclusiv la biletele de avion si plajele mai putin aglomerate. Noi cumva am nimerit in "sezonul intermediar", preturile au fost moderate, vreme prietenoasa si culorile naturii minunate.


Zborul


Am avut zbor charter din Bucuresti, operat de GullivAir, ceea ce a fost fain si nu prea. Zborul a durat 11 ore si jumate la dus si 10 ore si jumate la intoarcere - destul de dificil sa stai pe un scaun atatea ore. Partea buna a fost ca zborul a fost de noapte, atat la dus cat si la intors si #bebe a dormit mai mult de jumatate din zbor. Pentru celelalte ore in care nu a dormit am avut la noi, jucarii noi care sa il atraga, carticele, snack-uri, laptic si rabdare multa adusa de acasa.


Zborurile charter din Bucuresti catre Republica Dominicana aterizeaza pe aeroportul international La Romana, un aeroport micut dar foarte ingrijit.


Cazarea


Ca si zona, am ales #Bayahibe si cazarea am avut-o la resortul Dreams Dominicus La Romana Resort & Spa. Un hotel family friendly, de 5*, la 20 minute de mers cu masina de la aeroportul La Romana.



Cateva impresii despre resort. Incepem cu ce ne-a placut:

  • Foarte mare, curat si ingrijit

  • Personalul amabil si dornic sa te ajute cu orice ai nevoie

  • Mancare destul de diversificata si gustoasa (la restaurantul cu bufet)

  • Piscinele erau curate si mereu testau apa din ele (in Rep. Dominicana apa nu este potabila)

  • Plaja curata si ingrijita

  • Spectacole si alte activitati in fiecare zi

  • Bautura buna

  • Am gasit si mancare mai baby friendly (carne la gratar, legume la abur, iaurt, fructe proaspete, omlete, ovaz etc).


Ce ne-a placut mai putin:

  • Totul se desfasura in reluare - la ei 1 minut sau imediat are o alta semnificatie :))) Deci sa va inarmati cu rabdare! A durat vreo 2 ore sa aduca un patut pentru bebe cu toate ca il cerusem special in camera atat la agentie, cat si atunci cand am facut check-in.

  • Restaurantele cu specific nu au mancarea tocmai buna.

  • La zona de plaja pentru clientii Preferred nu gaseai sezlong liber in fata indiferent de ora la care ajungeai la plaja. Cel mai probabil angajatii ocupau locurile la solicitarea clientilor.

  • Camerele nu erau chiar de 5*. Nici de 4*....

  • Curatenia din camere si mobilierul lasau putin de dorit - mobilier invechit si pereti murdari.

  • Preturile de la magazinele din resort mult prea exagerate (ca sa va faceti o idee, o pereche de slapi costa 80$)

  • In anumite zile veneau cativa vanzatori in resort cu cateva tarabe si vindeau diverse (bijuterii, sculpturi, tablouri etc) si erau putin cam agasanti. Nu ma asteptam la asta la un resort de 5*


Din zona aceasta a insulei se ajunge mult mai usor si rapid in excursii de o zi pe Insula Saona si Insula Catalina, doua dintre cele mai apreciate excursii de o zi in Republica Dominicana.


Nu am mai experimentat pana acum o vacanta la resort cu all inclusive, insa ne-am dat seama ca nu este genul nostru de vacanta... Ne place mult mai mult sa exploram, sa ne facem propriul program de masa, sa alegem restaurantele unde sa mancam etc. Dar momentan, cu un bebe mic, a fost varianta cea mai buna si pana mai creste vom fi nevoiti sa mai apelam la astfel de vacante!


In final, ne-am bucurat de plaja, de culorile superbe ale marii si ne-am relaxat!



Pana la noi calatorii, va invit sa imi dati un like pe Facebook si un follow pe Instagram pentru mai multe postari!


Spor la calatorit!

58 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
  • TikTok
  • Instagram
  • Facebook
  • Pinterest
  • Twitter
  • YouTube
bottom of page